Unii specialisti spun că este sănătoasă, alţii că e boală curată. Cu excepţia asiaticilor, care folosesc orezul, fără pîine nu putem concepe nicio masă, cum am putea renunţa la ea şi mai ales de ce? Există sortimente de pîine care fac mai mult rău decît bine, aşa cum există pîine care ajută la sănătate. Cum o deosebim pe cea bună de cea dăunătoare? Iată cîteva argumente pentru pîinea-medicament şi motivele pentru care e bine să evităm consumul de pîine albă.

Pîine bună, pîine care îngraşă

Grîul, ingredientul principal al pîinii, a fost catalogat ca medicament chiar din anii ’70. Cereala este bogată în vitamine din complexul B, fosfor, magneziu şi calciu, deci nu poate fi decît o sursă de sănătate pentru organism. Ajută la protejarea tubului digestiv, reglează greutatea corporală, contribuie la asimilarea mineralelor, conferă tonus psihic şi intelectual. Cu cele 60% de glucide, 10% proteine şi sub 1% lipide, prezente în mod natural în cereale, pîinea ar putea fi considerată un aliment ideal. Nu mai puţin de jumătate din nevoile energetice ale organismului nostru se pot acoperi cu substanţele din pîine. Dar pîinea este frecvent acuzată că ar fi principala responsabilă de kilogramele în plus pe care le adunăm. Astăzi, mîncăm în medie 130 grame de pîine pe zi, faţă de 600 grame, în urmă cu aproximativ un secol. Şi cu toate acestea, supraponderalitatea şi obezitatea se află pe o pantă ascendentă. Un paradox de care este responsabilă pîinea albă.

Neagră,dar sănătoasă

În ultima perioadă, nutriţioniştii au început să pledeze pentru folosirea pîinii din făină neagră, cu tărîţe, cu secară, şi să recomande evitarea pîinii din făină albă care permite stocarea în organism a grăsimilor. Făina, cu cît este mai rafinată, cu atît îşi pierde mai mult din conţinutul de fibre şi de nutrimente. Numită de cînd se ştie şi ,,pîinea săracului“ din considerente pur financiare, pîinea neagră demonstrează o dată în plus că şi cu bani mai puţini se poate cumpăra sănătate. Recomandată în tratamentul obezităţii, acest tip de pîine are şi alte virtuţi terapeutice, mai puţin cunoscute. Francezii au demonstrat că pîinea neagră facilitează o rezolvare rapidă a problemelor digestive, ajutînd în tratarea cancerului de colon. În plus, cei care o consumă se pot lăuda cu o stare de vioiciune şi un tonus de invidiat. În schimb, un studiu publicat în International Journal of Cancer subliniază faptul că persoanele care mănîncă prea multă pîine albă sînt mai expuse pericolului de a face cancer de rinichi.

Prietenul inimii

Pîinea albă (270 calorii la 100 grame) este mai săracă în fibre şi în nutrimente. Consumată caldă, produce balonări, gradul său de umiditate diminuînd secreţia enzimelor salivare care ajută la digerarea amidonului. Pîinea albă, atît de apetisantă, este şi cariogenă. În schimb, pîinea neagră, fabricată din cereale nedecorticate, ajunge să furnizeze organismului de 10 ori mai mult magneziu, de 2,5 ori mai mult fosfor şi calciu, o cantitate sporită de vitamine din gama B şi fibre vegetale. Igienizează perfect tubul digestiv expus la cancer, boală datorată mai ales unei alimentaţii necorespunzătoare sau, mai bine-zis, moderne. Consumul de pîine neagră ajută la prevenirea şi combaterea constipaţiei şi colitei de putrefacţie. Pîinea neagră induce rapid senzaţia de saţietate, fiind recomandată pentru reducerea greutăţii corporale. Dar şi pentru a scăpa mai uşor de bolile de piele. Este sănătoasă pentru pancreas, ameliorează diabetul. Pîinea neagră este un prieten al inimii, experimentele realizate demonstrînd că are un rol esenţial în prevenirea ischemiei cardiace.

Cum alegem o pîine bună?

Cu toate ca pîinea din făină albă, intens rafinată, este foarte gustoasă, este recomandabil să alegeţi pîine neagră sau integrală. Dar sortimente autentice, nu cele obţinute din făinuri albe colorate cu aditivi alimentari, cum au apărut în magazinele din România! Cum alegem sortimentul cel mai bun dintr-un noian de varietăţi de pîine neagră apărut pe piaţă? În primul rînd, trebuie să evităm pîinea ambalată a cărei etichetă ne avertizează că prezintă în conţinut şi aditivi. Dacă termenul de valabilitate este foarte mare, cu siguranţă respectivul sortiment de pîine este bombardat cu aditivi sintetici pentru afînare, corectori de gust, arome, agenţi de conservare. În acest caz, mai bine mîncaţi pîine albă decît neagră! De obicei pîinea feliată şi ambalată conţine tot felul de elemente care o ajută să reziste mai multe zile pe rafturi, prelungindu-i termenul de garanţie. Cu cît ingredientele sînt mai puţine şi naturale, cu atît mai bine. Pîinea neagră cu gust acru şi nu prea coaptă e deosebit de nocivă sănătăţii. O astfel de pîine este fabricată din făină care a intrat într-un proces de alterare. Este un produs greu digerabil.

Integrală, graham sau cu germeni de grîu

Pîinea integrală (230 calorii la 100 grame) este bogată în vitamine, minerale şi fibre. Pîinea cu tărîţe (230 calorii la 100 grame) conţine vitamine de tip B, e o bună sursă de fibre, accelerează tranzitul intestinal. Pîinea de secară (230 calorii la 100 grame) combate constipaţiile pasagere. Pîinea graham se recomandă în afecţiunile gastrointestinale şi obezitate. Pîinea cu amestec de cereale reduce nivelul colesterolului din sînge, se obţine din făină de soia şi făină neagră. Pîinea cu cu germeni de grîu se recomandă în bolile cardiovasculare, diabet, afecţiuni gastrointestinale, obezitate. Iar pîinea din amestec de cereale şi leguminoase, cu conţinut ridicat de fibre alimentare, conţine ulei de peşte Omega 3, tărîţe de ovăz, fibră de mazăre, seminţe de floarea-soarelui şi de soia. Este o sursă bogată de bioelemente, utilă într-un regim echilibrat.

Felia care ia durerea

În afară de consumul propriu-zis, pîinea mai e folosită şi ca leac în tămăduirea diferitelor afecţiuni. Strămoşii noştri ne-au lăsat multe variante de folosire a aluatului şi a feliilor de pîine ca leac. Durerile lombare se tratează cu pîine fierbinte proaspăt coaptă şi tăiată pe orizontală în două straturi, care se aplică pe zona dureroasă. Tot pentru durerile lombare şi sciatice se folosea cu mare succes dospeala de aluat din făină de secară. Aluatul se ungea pe o bucată de hîrtie groasă (pergament) şi se aplica pe locul bolnav, frecat în prealabil cu terebentină sau tinctură de ardei iute. Deasupra se acoperea cu vată sau lînă, se lega strîns şi se lasă timp de 40-50 minute după care compresa se înlătura şi locul bolnav se ştergea cu o cîrpă uscată. După procedură, se beau 2,5 g bicarbonat de sodiu cu 150 ml lapte cald. Aluatul se păstra cîteva zile şi se folosea chiar dacă se mucegăia puţin. Procedura se
repeta 3 zile la rînd.

Cum dispar vînătăile?

Pe locurile afectate de gangrenă se aplică un amestec format din pîine neagră de secară mestecată bine în gură şi sare. Pe lovitura dureroasă se pune o felie de pîine stropită bine cu oţet şi presărată cu bicarbonat de sodiu. Pentru hematom, furunculoză, diferite procese inflamatorii, bătrînii foloseau făina de grîu, ovăz sau de secară amestecată cu miere de albine şi un ou crud sau o linguriţă de sare. Aluatul obţinut se aplică pe locul bolnav şi se schimbă zilnic. În caz de dureri lombare se rîşnesc castane pînă ajung ca o pulbere, se amestecă cu ulei de camfor sau osînză topită. Un strat subţire de unguent din castane se unge pe o felie de pîine neagră şi se aplică pe locul bolnav. Pîinea de grîu şi cea de secară erau folosite odinioară ca leac împotriva pelagrei. Miezul de pîine puţin înmuiat în vin roşu, aplicat pe locuri de pe corp cu contuzii, făcea să se retragă umflătura şi să dispară vînătăile.

Să coacem singuri pîine

Putem să preparăm singuri pîine integrală. Iată o reţetă tradiţională. Cine o foloseşte va fi 100% sigur că nu a consumat nimic dăunător. Mai întîi se pregăteşte plămada: se amestecă o linguriţă de miere cu o lingură cu ulei, puţină sare şi 2 căni de apă. Adăugaţi făină integrală de grîu pînă cînd pasta nu se mai lipeşte de degete. Faceţi o sferă şi lăsaţi-o să stea într-o strachină de pămînt timp de trei zile, la o temperatură de 20 grade C. După trei zile, pasta s-a umflat, a ajuns moale şi are miros de vin. Frămîntaţi-o din nou, adăugînd două linguri de făină, şi lăsaţi-o să mai stea încă două zile. După două zile, plămădeala pentru pîine este gata. Extrageţi o bucată de plămadă (cît un ou de găină), adăugaţi apă şi puţină făină, ca să obţineţi o pastă moale. Faceţi o sferă, pe care o veţi ţine trei zile la 15 grade C. Puteţi înlocui plămada cu drojdie din comerţ, cam 50 g la 1 kg de pîine (două cubuleţe). Pentru trei pîini de 500 g, avem nevoie de: trei sferturi de litru de apă, un kilogram şi jumătate de făină integrală, o lingură de supă cu sare, 2 linguri de supă cu miere şi plămadă sau drojdie. Se amestecă aluatul, apa, mierea, sarea şi apoi se toarnă peste făină. Se frămîntă bine vreo zece minute şi se lasă să stea o noapte întreagă într-un loc călduros pînă îşi triplează volumul. Apoi se frămîntă din nou 5-10 minute, cu puţină făină, se face pîinea, care se crestează 2 cm adîncime cu o lamă. Pentru a-i da un aspect strălucitor, se unge cu albuş de ou bătut. Se introduce, apoi, în cuptorul încins.

Sfaturi pentru o pîine proaspătă

• Pîinea şi chiflele se pot congela şi ţin 2-6 săptămîni.
• Pîinea ambalată în pungă de plastic, păstrată mai mult timp în frigider, mucegăieşte.
• Feliile ambalate în hîrtie sau pînză se vor usca mai repede. Ideale sînt punga din pînză sau un şervet textil mai mare.
• Pîinea ţine mai mult dacă o pui într-o cutie închisă etanş sau într-un vas de ceramică.
• Pîinea se menţine proaspătă dacă pui în cutia de pîine un cartof crud, curăţat de coajă.

Felii de istorie

Pîinea este unul dintre cele mai vechi alimente, datînd din era neolitică. Primele feluri de pîine produse au fost preparate din terci de cereale, făcut din grăunţe măcinate şi apă. Descendente ale acestor tipuri timpurii de pîine se mai consumă în lume, spre exemplu tortilla în Mexic, chapati în India, poa ping îin China, turte de orez oatcake în Scoţia, pîinea din porumb indian johnnycake în America de Nord şi injera în Etiopia. Sumerienii mîncau turte nedospite din orz, iar egiptenii secolului XII î.Hr. cumpărau de la dughenele de pe străzi o pîine numită ta. Se consideră că pîinea dospită a apărut în Egipt. Grecii mîncau clătite pe grătar, pîine cu miere şi ulei, franzelele modelate sub formă de ciupercă şi acoperite cu seminţe de mac, şi chiflele militare coapte pe frigare. În Europa medievală, pîinea era nu numai aliment, ci şi o parte din veselă. Se foloseau bucăţi de pîine veche (15/10cm) drept farfurii. După terminarea mesei, puteau fi mîncate, date săracilor sau cîinilor. Otto Frederick Rohwedder este considerat tatăl pîinii feliate. În 1928 a inventat o maşină care felia şi împacheta pîinea. Pîinea albă a fost pîinea preferată de aristocraţi timp de generaţii, în timp ce oamenii săraci mîncau pîine neagră. Acest lucru s-a schimbat în secolul XX, cînd pîinea albă a devenit asociată cu clasele ignorante în materie de alimentaţie.

Pîinea albă creşte riscul de cancer

Conform unui studiu recent, consumul de pîine albă în cantităţi mari are ca efect creşterea riscului de îmbolnăvire cu un tip de cancer care ucide mii de oameni anual. Cei care mănîncă cinci felii de pîine pe zi, se supun unui risc de două ori mai mare de a dezvolta cea mai întîlnită formă de cancer la rinichi, comparativ cu cei care consuma numai o felie şi jumătate de pîine pe zi. Specialiştii explică acest lucru prin faptul că substanţele chimice care determină creşterea nivelului de zahăr din sînge sînt folosite, împreună cu glucoza, pentru alimentarea celulelor canceroase.

Sursa: monitorulexpres.ro

Articole asemanatoare:

1. Bucătăriile internaţionale: delicatese sau nu… Cele mai multe dintre noi aleg să-şi petreacă concediile într-o...
2. Praji cu prune sau cu oricare alt fruct Ingrediente: 6 oua juma kg prune desfacute de sambure (sau...
3. Mere si/sau pere in aluat Ingrediente: 2 pere 1 mar 1 ou faina lapte 1...